Unele dintre aceste cookie-uri sunt necesare pentru a vă oferi serviciile noastre. Alte cookie-uri, inclusiv cele ale unor terțe părți, nu sunt indispensabile, dar fără ele, acest site web nu poate funcționa la calitatea perfectă, obișnuită; În plus, conținutul fără aceste cookie-uri nu poate fi personalizat în funcție de nevoile dvs. Făcând clic pe „de acord” sau prin utilizarea ulterioară a site-ului, sunteți de acord cu setarea cookie-urilor. Aici puteți găsi mai multe informații despre politica noastră privind cookie-urile. Mai multe informații
De ce franciza este alegerea potrivită pentru dvs.?
Te gândești să-ți începi propria afacere, dar îți este frică de eșecul financiar și de faptul că un număr mare de afaceri dau faliment în primii trei ani?
Franciza este alegerea potrivită pentru tine!
Franciza este o strategie de afaceri foarte folosită peste tot în lume. Potrivit unor cercetări, în 95% din cazuri francizatul activează cu succes și după cinci ani, ceea ce reprezintă un rezultat mult mai bun decât în cazul antreprenorilor care își încep propria afacere de la zero.
Ce este franciza?
Franciza este o formă de afaceri în care o companie (care oferă franciza - francizorul) își vinde marca (brandul) și modul de operare unei alte persoane (utilizatorul francizei - francizatul) care este de acord să opereze în conformitate cu termenii acordului de franciză, și anume, în conformitate cu conceptul de muncă al francizorului. Este, de fapt, un acord între două părți prin care unei persoane sau unui grup de persoane i se oferă dreptul de a vinde un produs sau un serviciu folosind marca și modul de lucru al companiei care a dezvoltat inițial acel produs.
Cel care cumpără franciza trebuie să plătească proprietarului francizei așa-numita taxă de franciză pentru dreptul de a utiliza franciza, dar și un comision lunar. Taxa de franciză este o sumă fixă unică care se plătește la semnarea contractului de franciză, în timp ce comisionul este o sumă exprimată în procente din venitul total, pe care francizatul îl plăteşte lunar francizorului.
Beneficiile pe care un francizat le are, spre deosebire de un antreprenor care îşi desfășoară afacerea independent, este că, la începutul afacerii, primește sprijin din partea francizorului sub formă de control și asistență, educație și experiență practică. Într-un număr mare de cazuri, francizorul monitorizează francizatul și marketingul pe care îl desfășoară pe întreaga durată a contractului. Desigur, utilizatorul se bucură de cel mai mare beneficiu - a obținut dreptul de a comercializa un produs pe care piaţa îl recunoaște ca brand.
Pe de altă parte, francizorul, pe lângă taxa de franciză şi comision, beneficiază şi de ceva mult mai important: francizatul îi oferă resursele de bază pentru a-și extinde afacerea, resurse pe care ar trebui să le producă singur, ceea ce l-ar fi împovărat semnificativ financiar. În același timp, francizorul obține şi un angajat motivat, deoarece francizatul gestionează afacerea ca și când ar fi în întregime a lui, investește bani, timp și muncă în dezvoltarea ei. În acest fel, francizorul se poate extinde rapid și se poate schimba în funcție de nevoile pieței fără costuri financiare majore.
Franciza permite acces rapid la o afacere cu renume și succes, care și-a câștigat reputația prin originalitate și inovație.
Franciza
Franciza vă dă posibilitatea să vă începeți propria afacere pentru a vă asigura viitorul fără să fiți lăsat pe cont propriu. Vă creați propria afacere sub umbrela oferită de licența unei companii globale. În felul acesta, aveți libertate și vă puteți exprima creativitatea în organizarea afacerii proprii, dar în același timp faceți parte din rețeaua unei companii internaționale care vă sprijină cu anii ei de experiență, cunoștințe și o infrastructură deja dezvoltată.
Preluând o franciză, companiile obțin un nou concept de afaceri, sub umbrela unei firme cunoscute, dar ca entități economice separate și independente din punct de vedere juridic și financiar. Francizorul îi oferă francizatului un drept, dar îi impune și obligația de a respecta conceptul stabilit de afaceri. Antreprenorul nou angajat primește ajutor permanent în marketing, dezvoltare, finanțe și alte servicii legate de know-how. Pentru toate aceste servicii, francizorul primește o taxă inițială pentru a intra în sistem și mai târziu o taxă permanentă în funcție de cifra de afaceri și de venitul brut.
În procesul de construire a unui sistem de franciză, o problemă foarte importantă o reprezintă alegerea corectă a partenerilor antreprenori, căci de abilitățile și viziunea lor managerială depinde succesul implementării întregului sistem de franciză. După ce procedura de selecție a francizatului ca partener de afaceri, se inițiază încheierea și semnarea contractului de franciză. Pe lângă contract, francizaţii primesc un manual de franciză, cu instructiuni detaliate privind procedura de implementare a francizei. În contract și în manual sunt detaliate toate drepturile de utilizare a proprietății industriale și intelectuale, toate standardele companiei de franciză a furnizorului de sistem. Astfel, acesta creează licențe pentru atributele de bază ale produselor și serviciilor, care sunt binecunoscute consumatorilor, precum și pentru restul cunoștințelor și experienței acumulate de sistemul său. De asemenea, francizorul este autorizat să monitorizeze fiecare parte a sistemului în orice moment: calitatea, respectarea mărcilor și standardelor de către beneficiar.
Există două tipuri de franciză: distribuția prin franciză a produselor/serviciilor și franciza ca model de afaceri.
Distribuirea prin franciză a produselor se ocupă doar de vânzarea de produse, ceea ce înseamnă că contractul de franciză oferă proprietarului francizei dreptul de a vinde o anumită marcă de produse.
Franciza ca model de afaceri, pe lângă vânzarea de produse sau servicii, include și modul de organizare a activităților de afaceri, conform cerințelor francizorului.
Achiziționarea francizei
Prețul unei francize variază de la câteva mii la câteva sute de mii de euro. Este important să decideți înainte suma totală pe care vi-o puteți permite. Împrumuturile și investițiile riscante nu reprezintă o practică de afaceri bună. Un plan de afaceri bun nu ar trebui să aibă probleme de finanțare, iar achiziţionarea francizei este o investiție mai sigură pentru bănci, deoarece este vorba de o afacere care deja funcționează bine şi cu succes pe o altă piață și este o posibilitate foarte mare să funcționeze cu succes şi pe piața proprie. Francizorul vă poate ajuta foarte mult să dezvoltați un plan de afaceri pentru a obţine un împrumut. Aceste împrumuturi pot avea o perioadă de grație de 1-2 ani, ceea ce facilitează foarte mult afacerea.
Nu toate afacerile pot fi transformate în francize, dar cele mai multe da. Pentru ca o afacere să devină franciză, trebuie să fie:
- Unică - un concept nou care are potențial de extindere la nivel național și internațional.
- Sistematizată - toate procedurile de afaceri ale conceptului trebuie să fie elaborate în detaliu. Aceste proceduri trebuie să fie prezentate sub forma unui manual, pentru a putea fi transferate altor persoane în cursul formării.
- Profitabilă - trebuie să ofere profituri mai întâi francizorului, iar profiturile trebuie să fie suficient de mari pentru ca orice francizat care se alătură sistemului de franciză să poată obține o returnare a investiției atractivă.
- Ușor portabilă - toate sistemele de afaceri ale conceptului, detaliate şi în formă scrisă, trebuie să poată să fie transmise altora într-un timp relativ scurt, printr-o instruire relativ simplă.
- Disponibilă - dacă franciza este foarte scumpă, foarte puțini oameni şi-o pot permite. Investiția ideală în franciză este de la 5 000 la 40 000 EUR.
Franciza este o modalitate perfectă de a intra în antreprenoriat deoarece protejează de erorile începătorilor, dar nu garantează succesul. Pentru succes, este totuşi nevoie şi de un plan de afaceri de înaltă calitate, de muncă grea și de noroc.
Foarte potrivite pentru franciză sunt lanțurile imobiliare, grădinițele, cinematografele, saloanele de croitorie și coafor, serviciile sportive și de învățare a limbilor străine. Aici intră şi farmaciile care printr-o franciză se pot aproviziona de la un producător sau de la un comerciant cu amănuntul.
Franciza în România
În România, franciza ca model de afaceri este cea mai des întâlnită în domeniul comerțului și al serviciilor. La fel ca oriunde în lume, şi la noi, întreprinzătorii se hotărăsc să deschidă o franciză, deoarece probabilitatea de a avea succes în afaceri este mai mare atunci când preiau o afacere deja existentă. În România, există diferite site-uri unde puteți vedea oferta de franciză și în ce domenii vă puteți începe propria afacere, ceea ce vă va aduce mai multă independență în afaceri.
Dacă sunteţi interesat de ocupaţiile din acest domeniu, vedeţi programul: Entrepreneurship. |
Verificați dacă mai sunt locuri disponibile! Sesiunea de înscrieri 2024/25 este deschisă.
Pentru a afla mai multe despre înscriere, daţi clic aici.
Înscrie-te