Stiluri de conducere (leadership)

Stilul de conducere este modul în care sunt stabilite relațiile dintre lideri și asociați și alți angajați ai companiei, adică modul în care liderul conduce comportamentul subordonaților și mijloacele pe care le folosește pentru a le induce comportamentul dorit.

Pe baza abordării liderilor de a motiva subordonații, modului în care un lider ia decizii, surselor de putere pe care le folosește pentru a influența subordonații și capacității de a-și adapta comportamentul la diferite situații, diferențiem:

• stiluri clasice și
• stiluri contemporane de conducere

Stiluri clasice de conducere

În cadrul stilurilor clasice de conducere diferențiem stilul:

• autocratic
• democratic și
• liberal

Stilul autocratic de conducere se remarcă prin faptul că liderul ia decizii singur. El nu are încredere în asociați. Folosește constrângerea, iar influența lui provine din autoritate formală. Conducerea autocrată se aplică în întreprinderile mici, odată cu creșterea și dezvoltarea întreprinderii, acest stil trebuie transformat într-un stil de conducere care este mai adecvat situației.

Stilul democratic de conducere se caracterizează prin implicarea mai mare a subordonaților în luarea deciziilor și printr-o încredere sporită în subordonați. Luarea deciziilor este descentralizată, autoritatea este delegată, iar acest stil asigură participarea angajaților, flexibilitatea organizației și performanțe mai bune. Conducerea democratică este tipică pentru întreprinderile mijlocii și mari.

Stilul liberal de conducere se distinge prin implicarea deplină a tuturor angajaților, în care liderul are multă încredere, iar aceștia se simt complet liberi să discute despre toate întrebările. Conducerea liberală se aplică în întreprinderi, indiferent de mărime, care sunt structurate de echipe, în care se execută sarcini complexe, care implică cunoștințe complexe și oameni cu o pregătire superioară.

Adesea, acestui grup i se adaugă încă 2 stiluri de conducere: stilul tranzacțional și stilul transformator.

Conducerea tranzacțională se reflectă în faptul că liderii determină ce trebuie să facă subordonații pentru a atinge obiectivele organizației, definesc sarcinile și alocă sarcini subordonaților și apoi îi încurajează și îi motivează pentru a atinge obiectivele determinate.

Conducerea transformatoare a apărut în anii ‘80 al secolului trecut împreună cu un mare val de transformări organizaționale ale companiilor cunoscute. S-a dovedit că astfel de schimbări pot fi făcute de un tip special de lideri, lideri care au viziunea și energia să-și atragă adepți. Caracteristicile acestor lideri sunt de a fi reprezentanții schimbării, îndrăzneți, încrezători în oameni, autodidacți pe tot parcursul vieții, descurcăreți în ce privește complexitatea problemelor și vizionari.

Stiluri contemporane de conducere

Conform conceptelor contemporane, factorii care influențează eficiența conducerii sunt:

• caracteristicile și cerințele sarcinilor
• caracteristicile, așteptările și comportamentul angajaților
• cultura și politicile organizaționale

În acest sens, diferențiem 4 modele de leadership și în cadrul acestora următoarele stiluri de conducere:

Modelul lui Fiedler a fost construit pe baza relației dintre stilul de conducere și avantajul situației, adică gradului în care un lider poate controla și prezice consecințele unui anumit comportament. Fiedler a considerat că liderii pot aplica două stiluri diferite de conducere a asociaților. Un stil este caracterizat de afecțiune și de o atitudine îngăduitoare față de asociați, în timp ce celălalt demonstrează o atitudine nefavorabilă, adică o atitudine dominatoare față de asociați.

Modelul Hersey - Blanchard analizează trei variabile: sarcina, relația lider - subordonat și maturitatea subordonaților. El definește maturitatea subordonaților ca fiind capacitatea și promptitudinea angajaților de a-și asuma responsabilitatea.

Nivelul de maturitate este determinat pe baza a trei criterii:

• gradul de 
  motivarepentru realizare
• disponibilitatea de a-și asuma responsabilitatea
• nivelul de educație și experiență

Pe baza acestor trei criterii, se definesc patru stiluri de conducere:

Stilul vorbitor de conducere (Telling) este cel mai bun pentru subordonații cu un nivel scăzut de maturitate, care nu sunt pregătiți să-și asume responsabilitatea, astfel, rolurile lor în îndeplinirea sarcinilor sunt asigurate prin ordine.

Stilul de conducere gen vânzări (Selling) este cel mai bine aplicat în cazul maturității scăzute sau moderate a subordonatului. Acest stil asigură în același timp și concentrare asupra sarcinilor, și sprijin pentru persoanele care nu sunt capabile, dar sunt dispuse să-și asume responsabilitatea.

Stilul de conducere participativ (Participating) se aplică în situații în care subordonații manifestă maturitate și abilități, dar și nepregătire de a-și asuma responsabilitatea, având nevoie de sprijin pentru a-și spori motivația.

Stilul de conducere gen delegare (Delegating) este cel mai bun pentru subordonații cu grad ridicat de maturitate. Acest stil de conducere permite subordonaților un nivel ridicat de libertate și posibilitate de a-și asuma întreaga responsabilitate.

Modelul lui House sau modelul „cale-obiectiv" (“Path – Goal”) se concentrează pe așteptările și motivația angajaților. Se pornește de la premisa că angajații se așteaptă să obțină rezultate ridicate și în baza acestuia și un premiu înalt, iar sarcina liderului este să îi ajute și să le explice în ce mod pot atinge acest obiectiv. Acest model distinge stilurile liderilor în funcție de capacitatea lor de a observa diferențele dintre angajați și pe baza acestora să creeze diferite scheme de recompense conform contribuțiilor individuale. Pe baza acestor criterii, există patru forme de comportament ale liderilor:

Comportamentul directiv, care are un efect pozitiv asupra subordonaților atunci când sarcina este de mare importanță, da un impact negativ într-o situație în care sarcina este clară.

Comportamentul suportiv, care contribuie la o satisfacție sporită a angajaților care lucrează la locuri de muncă care provoacă monotonie, frustrare și stres.

Comportament orientat spre rezultat, care urmărește să-i inspire pe angajați pentru o angajare mai mare și acceptare a provocărilor. Pe lângă evaluarea ridicată a rezultatelor, liderul va crea și oportunități pentru dezvoltarea și promovarea subordonaților.

Comportament participativ, care implică un nivel ridicat de implicare a subordonaților în procesul de luare a deciziilor, o comunicare dezvoltată, informare și încredere.

Modelul Vroom - Yetton sau modelul normativ distinge cinci stiluri de conducere. Primele două implică o luare de decizii autocratică, următoarele două se disting prin luare de decizii consultativă, iar ultimul este colaborativ - liderul lucrează împreună cu subordonații pentru luarea unei decizii.

Stil Autocratic I. Indică situația în care liderul rezolvă singur problema și ia tot singur decizia, bazându-se pe informațiile disponibile la un moment dat.

Stil Autocratic II. Liderul ia informațiile necesare de la subordonații săi, apoi rezolvă problema și ia o decizie singur. Rolul subordonaților se reflectă exclusiv în colectarea informațiilor.

Stil Consultativ I. Indică implicarea subordonaților prin consultare. Liderul consultă subordonații, dar ia decizia singur, care nu reflectă neapărat atitudinile și opiniile subordonaților.

Stil Consultativ II. Liderul adună subordonații într-un grup care discută problema și formează opinia grupului, care, apoi, este prezentată liderului. După consultare, liderul ia o decizie.

Stilul Colaborativ. Este vorba despre modul în care un lider și un grup discută problema și iau o decizie împreună. Ei creează și evaluează alternative împreună și ajung la un acord în alegerea soluțiilor.

Vezi toate textele din Baza de cunoştinţe »	Vezi textele în această categorie »
Poate v-ar interesa aceste articole
Final Notice/Ultimatum	Parts of a Business Letter
Caracteristicile unei echipe de succes și importanța muncii în echipă	Requesting Appointment

Dacă sunteţi interesat de ocupaţiile din acest domeniu, vedeţi programul: Management şi HR Management.