Leadership-ul în organizaţii

În viaţa de zi cu zi, ca sinonime, deseori utilizăm noţiuni precum, leadership, conducere, gestiune şi management. Atunci când este vorba despre o organizație de afaceri, este necesar ca aceste noţiuni să se clarifice având ca scop un management mai eficient şi/sau o recrutare şi o selecţie mai calitativă a resurselor umane.

La sfârşitul anilor '30 ai secolului XX, când s-a început cercetarea ştiinţifică a leadership-ului, cercetările au fost, în primul rând, orientate spre aspectele funcţionale ale leadership-ului în afaceri. Obiectivul a fost o gestionare eficientă a capitalului şi a resurselor materiale, iar leadership-ul a fost interpretat ca o activitate statică şi stererotipică. Astfel, conform abordării funcţionale, leadership-ul a reprezentat o relaţie între angajatori şi salariaţi în ceea ce privește realizarea planului de afaceri al companiei, iar managerul a fost doar un mijloc pentru atingerea acestui obiectiv.

Odată cu noua abordare behavioristă, accentul este pus pe comportamentul oamenilor în mediul de lucru. Leadership-ul este observat ca o formă de management al comportamentului oamenilor care sunt considerați drept cea mai importantă resursă pentru obținerea avantajului competitiv. De aceea, leadership-ul este un proces în cadrul căruia, o singură persoană îi influenţează pe ceilalţi membrii ai echipei, având ca scop atingerea obiectivelor organizaţiei, iar managerul devine un lider - persoana care creează misiunea organizaţiei şi stategiile pentru aplicarea ei. Prin urmare, leadership-ul în această nouă formă subînţelege respectul, încrederea şi munca în echipă.

Ca parte a procesului de management, leadership-ul include şi câteva activităţi esenţiale pentru realizarea strategiei organizaţiei. Aceste activităţi sunt:

• interpretarea – se referă la capabilitatea managerului de a interpreta corect realitatea. Pentru ca acest lucru să fie posibil, este necesar ca managerul să dispună de anumite informaţii relevante şi trebuie să-și analizeze cu obiectivitate atât propria personalitate, cât şi pe cea a altor persoane.
• formarea – crarea unei viziuni şi a unei strategii. Capabilitatea de adaptare a planurilor şi a acţiunilor în funcție de schimbările din mediul înconjurător.
• mobilizarea – orientarea membrilor organizaţiei spre obiectiv. Mobilizarea angajaţilor subînţelege motivarea, încrederea, stimularea ideilor, includerea în luarea deciziilor şi delegarea responsabilităţii
• inspiraţia – crearea unui atmosfere plăcute în organizaţie şi menţinerea unor relaţii reciproce bune. Managerul face acest lucru prin stimularea dezvoltării colaboratorilor, prin susţinerea noilor idei şi prin inspirarea altor angajaţi să devină ei înșiși niște
  lideri de succes.

Stilul de leadership  se poate defini ca modul în care se stabileşte o anumită relaţie între manager şi membrii organizaţiei, respectiv rolul managerului de a direcționa comportamentul salariaţilor şi mijloacele pe care le utilizează cu această ocazie. Există diferite teorii despre stilul de leadership, însă noi vă vom prezenta teoria clasică, bazată pe studiile realizate de Hawthorne şi Ayowa și care propune următoarea clasificare:

1. Stilul AUTOCRATIC - managerul ia singur toate deciziile, foloseşte constrângerea ca mijloc de formare a comportamentului, iar influenţa o obţine folosind autoritatea formală. Capacităţile de adaptare sunt limitate, ceea ce face ca acest stil să fie foarte inflexibil. Se aplică în întreprinderile mici, unde fondatorul este în acelaşi timp şi proprietarul care creează strategia, structura şi codurile de conduită. Acest stil poate fi eficient şi în unele organizaţii mai mari, în cazul unor situaţii de criză.
2. Stilul DEMOCRATIC – decizia este participativă şi descentralizată. Aceasta înseamnă că există o anumită încredere în angajaţi şi că ei sunt în mare măsură incluşi în soluţionarea problemelor, în crearea unor noi soluţii şi în luarea deciziilor. De asemenea, managerul general renunţă la o o parte din influența sa în favoarea managerilor care lucrează pe poziţii mai inferioare şi în favoarea specialiştilor în anumite probleme. Un astfel de stil de leadership asigură o flexibilitate sistemului şi este caracteristic pentru unele companii mari şi medii.
3. Stilul LIBERAL  (laissez-faire) – includere, încredere şi libertate totală în luarea 
   deciziilora tuturor angajaţilor. Se aplică în întreprinderile mici şi mari care sunt structurate pe echipe, unde membrii echipelor sunt persoane foarte bine pregătite şi cu cunoştinţe sofisticate. Aici, liderul este doar primul printre cei egali.

Vezi toate textele din Baza de cunoştinţe »	Vezi textele în această categorie »
Poate v-ar interesa aceste articole
Când trebuie să spui NU	Gestionarea timpului
Pregătirea unei întâlniri	Enquiry Letter 2